Politica de Retur
Atunci când este achiziționat un bun, cumpărătorul trebuie să studieze cu atenție detaliile legate de acesta.
Potrivit legii, consumatorul beneficiează de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanță. Cosumatorul nu este nevoit să își justifice decizia de retragere. Acest termen curge din ziua în care cosumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul, dar care este indicată de către cosumatorul intră în posesia fizică a bunurilor. Dacă sunt comandate printr-o singură comandă bunuri multiple care sunt livrate separat, ziua în care consumatorul sau o partea terță intră în posesia fizică a ultimului bun.
Înaintea expirării perioadei de retragere, consumatorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre decizia sa de retragere din contract. În acest caz, consumatorul și-a exprimat dreptul de retragere în termen dacă este transmisă comunicarea cu privire la exercitarea dreptului de retragere înaintea expirării perioadei respective. Sarcina probei cu privire la exercitarea dreptului de retragere revine consumatorului.
În cazul exercitării dreptului de retragere, vânzătorul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv costurile de livrare, nu mai târziu de 14 zile de la data la care a fost informat cu privire la exercitarea dreptului de retragere. Vânzătorul poate să amâne rambursarea până la data la care recepționează bunurile care au făcut obiectul vânzării , ori până la momentul primirii unei dovezi conform căreia consumatorul a trimis bunurile.
Vânzătorul folosește aceleasi modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială pentru a rambursa suma, mai puțin dacă consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată și dacă nu cad în sarcina consumatorului plata de comisioane.
Pentru comenzile plătite cu cardul suma va fi returnată pe același card utilizat la tranzacționare, în decurs de maxim 14 zile de la acceptarea returului.
Vânzătorul nu trebuie să ramburseze costurile suplimentare dacă consumatorul a ales un alt tip de livrare decât livrarea oferită de către vânzător.
Cumpărătorul este obligat să returneze vânzătorului bunurile, fără întârziere nejustificată și în decurs de cel mult 14 zile de la data la care i-a comunicat vânzătorului exercitarea dreptului de retragere. Consumatorul suportă toate cheltuielile legate de returnarea bunurilor.
Produsului returnat trebuie să conțină ambalajele originale și să nu aibă semne vizibile de folosință.
Cumpărătorul este responsabil în ceea ce privește diminuarea valorii bunurilor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării bunurilor.
Puteți solicita retragerea din vânzare telefonic, sau prin e-mail. Vă recomandăm să vă exprimați în scris dorința de retragere printr-un e-mail la adresa anchoress@gmail.com, astfel încât dorința de retragere să fie exprimată în mod clar. După exprimarea dorinței de retragere veți fi contactat de o persoana din cadrul companiei pentru a discuta detaliile de returnare a bunurilor si a prețului.